Aşa simt că am umblat zilele astea friguroase de decembrie. Cu furnici mergand sub piele, sau mai bine zis, cu furnicături, aşa cum avem noi, sclerozaţii. Mi-a fost extrem de greu să merg chiar şi pȃnă la farmacie, mă dureau pȃnă şi buricele degetelor, şi totuşi am mers pentru că “trebuie”…?! Ce trebuie pȃnă la urmă? Să ȋmi dovedesc mie sau altcuiva că pot şi nu-s chiar aşa de handicapată? Din puţina mea experienţa de viaţă am ȋnvăţat să ȋi accept pe ceilalţi cu realităţile lor. Fiecare cu treaba lui. Dar, nu pot să sufăr să fiu minţită şi să mi se spună mereu ce trebuie să fac. Cred că e o chestie general valabilă. Cui ȋi place?
0 Comments