Stai şi te ȋntrebi cum şi de ce pățeşti anumite lucruri lună de lună fix la fel. Parcă e „un făcut“ cum se zice. Ȋți dai toată silința să meargă bine lucrurile şi ele tot pe dos ȋți ies. Te ȋntrebi apoi „de ce? cu ce ai greşit?“ şi pauză ...nimeni nu ȋți răspunde neliniştii, simți de parcă şi Dumnezeu a uitat să ȋți răspundă la rugăciuni. Oare pentru că te rogi greşit? Sau eşti prea adȃncit ȋn propriul haos de nu mai poți vedea la cine este cu adevărat problema şi care este problema?

Deseori ne fabricăm scuze pentru că este mai comod. De asemenea, nu vrem să acceptăm adevărul celorlalți tot pentru că adevărul aşa cum ȋl vedem noi este cel “bun”.

Este greu (dar nu imposibil) să fii obiectiv atunci cȃnd eşti ȋn mijlocul problemei şi să judeci limpede, să aplici gȃndirea critică ori cea logică, gȃndirea analitică… ȋn funcție de situație.