Autismul social şi ignoranţa

Partea a II-a

1.     Autismul social şi ignoranţa

       O altă formă de manifestare a snobismului este autismul social. Trăim timpuri autistice în care uităm să îl auzim pe celălalt, uităm să vorbim frumos, nu mai ştim cum să comunicăm deşi, în mod paradoxal, avem atâtea mijloace noi de comunicare… uneori tocmai aceste mijloace ne inhibă, ne blochează, ne ajută să ne creăm măşti, să deviem, să fim nesinceri, singuri în propriul univers. Ne ferim de boli contagioase, de bolnavi… de orice fel de microbi. Devenim din zi în zi mai ipohindri şi mai depresivi.

        Cum reacţionăm atunci când întâlnim o persoană care nu este în toate facultăţile? Da! Atunci când întâlnim un nebun pe stradă ori în mijloacele de transport în comun. Astăzi, mărturisesc, am avut o zi plină. Am întâlnit două asemenea cazuri. Astfel, era o femeie în tramvai care spunea cuvinte “aiurea”,  ce am ignorat-o repede deşi m-a abordat şi pe mine ca pe restul călătorilor încercând să ne atragă în vorbă fără succes. Era un caz de verbigeraţie, repetând mereu aceleaşi propoziţii, femeia probabil suferind de o uşoară formă de schizofernie.

         Celălalt caz, este cel al unui bărbat tânăr ce a reacţionat exagerat de disperat după plecarea tramvaiului din staţie. Practic se plângea astfel:  “de ce a plecat tramvaiul? Nu mai putea sta şi el 5 sau 10 minute în staţie pentru mine?”. Gesturile ample şi modul în care vorbea te făcea să îţi dai seama că nu este în toate minţile…O doamnă lângă mine, auzindu-l a reacţionat spunând “Săracu’, a pierdut tramvaiul!”, Revoltată de reacţia ei îi spun “Doamnă, a pierdut mai mult decât tramvaiul, şi-a pierdut minţile, nu vedeţi?!”

         Ignoranţa aceasta socială mă doboară de multe ori şi mă face să mă gândesc cât de involuaţi suntem adesea. Un bun exemplu este filmul “Idiocracy”(2006) , pe care îl recomand.

        Întrebarea mea este: Tu cum reacţionezi când întâlneşti un nebun pe stradă? Îl iei în batjocură, râzi de/cu el, încerci să îl ajuţi ducându-l la spital ori chemând salvarea?

         Acestă nepăsare în care deseori ne complacem şi care, în mod ironic ne deranjează la alţii – fiindcă e mereu mai uşor să vezi minusurile celuilalt decât să ţi le recunoşti pe ale tale – este cea care în final ne izolează de ceilalţi. Putem afirma că este o altă trăsătură a snobismului, nepăsarea, însă trebuie luate măsuri împotriva consecinţelor pe termen lung ale acesteia. Nu îţi dai seama cum devii un om nepăsător, este un proces lent, aidoma unei răceli ignorate care mai apoi se agravează.