Monologul ideal

Monologul ideal

Monologul ideal

E atunci când,

găseşti partenerul banal

cu toate defectele-i scumpe.

Când orice-ar face

Nimic nu te deranjează.
Atunci când cazi

Şi cineva te-mpiedică,

să te ridici.

Te-ntrebi: “de ce oare

am ajuns aici?”

Monologul ideal

Îl cauţi când te complaci,

Înghiţi în sec, tremuri, şi taci.

Dar el nu te scapă de frici

Şi aşa te răsuceşti

Taman acum în neuron

Îl invoci chiar pe Platon,

Dar nici el nu te scapă,

De hidoasă ta groapă,

Aia pe care unii o numesc –

“Izolare”

Alţi experţi îi spun “Nepăsare”,

Ea mai poartă şi-alte nume

“Indolenţă”, poate chair “Mândrie”…

Pe toate, cine să le mai ştie?