Aprecierea, neaprecierea şi subaprecierea...celorlalţi

 

Cât din acestea conteazã pentru tine? Poate spui deloc, nu ţii cont de pãrerea celorlalţi etc... eşti un/o  dur/ã. Ei bine, cred cã te minţi singur/ã. La urma urmei, toţi suntem oameni şi fie cãne place sau nu, avem sentimente care ne sunt rãnite mai mult sau mai puţin uşor de ceilalţi... Asta depinde ȋn mare mãsurã de noi şi de cum trasãm limitele relaţionale.

Probabil cã adeseori suntem rãniţi de cei apropiaţi de noi precum rude, prieteni, colegi de lucru şi ne vine greu sã reacţionãm atunci când suntem minţiţi, ȋnşelaţi, comparaţi cu alţii şi mai rãu, când ne simţim subapreciaţi. Am citit pe reţelele de socializare cã pentru a nu fi dezamãgit este bine sã nu ai aşteptãri prea mari (de la ceilalti, evident).  Nu sunt de accord cu acest mod de a gândi. Limitarea propriilor aşteptãri duce la limitarea motivaţiei şi a speranţelor. Pe de altã parte ȋnsã, chiar Biblia ne ȋnvaţã cã este o “deşertãciune” sã “te ȋncrezi” ȋn om, deoarece numai Dumnezeu este de nãdejde. Proorocul Ieremia spune ȋn vechiul Testament “Așa vorbește Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul!” (17:5-7)

Deci, sã mai cãutãm fericirea şi aprecierea celorlalţi? Ne “ȋncãlzeşte “un like de la x şi y pe Facebook ? Ȋnseamnã cã suntem mici şi nu ȋnţelegem nimic, ce trecãtor este totul şi ce conteazã cu adevãrat. 




Post a Comment

0 Comments