5. Snobismul religios

5. Snobismul religios

      

       Ne batem cu pumnul în piept susţinându-ne credinţa, dar când vine vorba de fapte… nu mai suntem aşa viteji… 

       Ştiu că nu este etic să aduc critici bisericii, de aceea voi face referiri stricto senso, aducând argumente  simple, reale, verificate şi verificabile.

       Cum a reuşit poporul român să degenereze în asemenea hal, deviând de la religia de bază la tot felul de credinţe împrumuate? Ne-am pierdut în secte, alergând după predici frumoase care sună bine şi uitând să le punem în practică…

       Ortodoxismul românesc s-a schimbat mult în ultimii 20 de ani. Evident, sunt şi preoţii supuşi ispitelor aidoma tuturor oamenilor.

        A mers într-o zi o creştină la o biserică, căutând un preot să se spovedească. A tinut post 3 zile, s-a pregătit cu mărturisirea pacatelor. În  fine, ajunge femeia în faţa preotului care trebuia să o spovedească  şi începe a-şi spune păcatele. La un moment dat, în timpul confesiunii, femeia observă că preotul se tot uita la ceas şi nu prea era atent la ce spunea ea, astfel pleacă dezamagită de la spovedanie. Dezamagirea ei o va împiedica probabil de a mai merge la spovedanie, văzând că nici preotul nu are timpul necesar pentru a se ruga pentru păcatele ei, deci practic pentru a-si face datoria de slujitor a lui Dumnezeu. E trist dar din pacate multe asemenea exemple pot fi gasite la noi. 

        Un alt lucru trist sunt reportajele din mediul rural care sunt făcute în batjocură şi relevă nivelul de incultură spirituală, oamenii de acolo confundând sărbărtorile sau neştiind ce se sărbătoreşte la Paşti ori la Craciun. Cu toate astea, în mod ironic, sunt la curent cu cine este următorul candidat pe lista de parlamentare sau cum se comunica pe Facebook.

       Poate va întrebaţi ce legătură are snobismul cu acest subiect, cu religia? Are legătură în măsura în care oamenii care consideră că frecventarea unui anumit curent religios îi face mai importanţi, mai renumiţi în comunitate. Mai mult, legăturile care se formeaza între oameni acolo sunt uneori greu de dezrădăcinat, mai ales atunci când fiecare susţine că deţine “adevărul absolut”. Dar oare câte adevăruri pot exista? Nu spunea Isus, fiul Lui Dumnezeu : “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”(Biblia, N.T., Ioan 14:6) ? Atunci de ce trebuie să căutăm în atâtea părţi adevarul? Din dorinţa de a fi “cei aleşi”, nu de alta dar ne purtăm adesea de parcă noi am luat deja locul lui Dumnezeu să ştim cine este ales şi cine nu…
       Despre preoţii care se consideră semizei sau chiar însuşi Dumnezeu, aplicând reguli si canoane exagerate, cu siguranţa ati mai auzit… Este vorba şi în cazul unei alte credincioase care a fost a spovednie dar la final preotul o anunţă că nu poate să o împărtăşească. Nu se ştie din ce cauză a luat această decizie, dar i s-a spus să vină în altă zi pentru împărtăşanie. E straniu cum unii se fac stăpâni pe “voia lui Dumnezeu”, şi o manipulează după bunul plac, socotindu-se mai sfinţi decat Sfinţii autentici. Este doar un alt exemplu de snobism… acesta însă din păcate ne afectează viaţa spirituală şi dacă nu suntem atenţi poate devia, alterând legatura noastră cu Dumnezeu. 

      Multor aşa-zişi creştini le este frică de adevăr, şi prin trăirea lor ei chiar neagă adevărul biblic, practicând o formă „acceptabilă” de creştinism, care să nu îi deranjeze prea mult. Conştiinţa să le rămână adormită de „cântecele” ascultate duminică dimineaţa, predicile, eventual, să fie referitoare la ce a făcut cutare sau cutărescu dar niciodată pentru propria persoană, presărate de un „amin” şoptit…

       Şi uite aşa se dezvoltă bisericile autiste, despre care am mai vorbit. Cu membrii care caută sporirea confortului personal, cu rugăciuni lungi spuse de aceleaşi persoane, proclamând un Dumnezeu pe care nu-L cunosc. Doamne, fereşte-ne de pericolul autismului...!

      Dacă venitul la biserică se transformă în parada modei, iar timpul de rugăciune aduce plictiseală, înseamnă că te afli într-o asemenea biserică – autistă! Şi mai înseamnă că ar trebui să te pocăieşti, adică să te schimbi! Schimbarea nu începe cu criticarea vecinului, ci cu tine însuţi! Domnul Isus ne spune: „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.” (Ioan 7: 24). Enoriaşii unor asemnea biserici, nu dau întâietate Cuvântului în viaţa lor, nu pun în aplicare ce aud în predici, uitând chiar despre ce s-a predicat imediat ce au ieşit din biserică. Sunt mereu neliniştiţi, nu-şi găsesc „locul” în biserică, se foiesc, deranjează, nu se implică în slujire pentru că… nu ştiu unde le este locul, sunt pera preocupaţi în a-şi etala propia persoană, a bârfi şi a face orice altceva decât ascultarea slujbei şi rugăciune…