Poza anului

2.1.Poza anului

      Deschid un subiect delicat pentru unii, şi probabil normal pentru alții, anume: foamea pentru celebritate. Ce nu ar face mulți pentru un strop de faimă? Pentru a ajunge pe celebrul covor roşu de la Hollywood sau omagiat ȋn alte feluri? Se fac sacrificii imense pentru  a impresiona, pentru a iesi din anonimat – ca şi cum anonimatul ar fi o boală –  pentru a fi cel mai bun.

      Și totuşi, merită să “trecem peste cadavre”, să uităm de familie, prieteni, chiar şi de noi ȋnşine… de tot? Pentru ce? Pentru a ne pune pe un piedestal şi a fi aplaudat de o masă de necunoscuți preț de cȃteva clipe şi apoi uitați ȋn valul de informații care ne acaparează zilnic.

     Cel mai mult am fost uimită de aşa zisă gală a pozelor anului, unele portretizȃnd adevarate tragedii umane. Să devii celebru pe suferința altora? Ce etică profesională mai e asta? Poze de la asasinate, din razboi, oameni pregătiți de execuție. Dacă ne gȃndim cum a fost acum cȃțiva ani nominalizată poza anului luarea de ostatici şi executarea live a unui oficial politic aflat la un summit ȋntr-o țară cred că arabă. Oricum, idea e că nu putem ridica crima la rang de artă. Omul acela a fost executat. Avea şi el probabil o familie, rolul politic ce şi l-a asumat l-a plătit cu prețul maxim pentru ca noi ceilalți să zicem “Wow! Ce mişto zboară glonțul.” Suntem cam penibili să admirăm crimele şi să le condamnam ȋn acelaşi timp.